Umezeala și mucegaiul în apartament: de unde vin și ce le oprește

Apare în fiecare toamnă, de obicei în același colț: o pată întunecată lângă tavan, un miros de închis în dulapul de pe peretele exterior, geamuri aburite dimineața. Iar reacția obișnuită — ștergerea cu clor — o face să dispară pentru două săptămâni.

Revine pentru că pata nu e problema. E simptomul.

De unde vine apa

Aproape toată umezeala dintr-un apartament e produsă înăuntru. Gătitul, dușul, rufele puse la uscat în casă, plantele, și pur și simplu oamenii care respiră — toate eliberează vapori de apă în aer.

Cât e cald, aerul îi ține. Când vaporii ajung pe o suprafață rece — colțul dinspre exterior, rama ferestrei, peretele din spatele dulapului — se transformă înapoi în apă. Acolo se așază, și acolo crește mucegaiul.

De aceea problema apare toamna și nu vara: nu pentru că e mai multă apă în casă, ci pentru că pereții au devenit destul de reci cât s-o adune.

Paradoxul ferestrelor noi

Geamurile vechi de lemn pierdeau căldură, dar schimbau și aer tot timpul, fără ca nimeni să se gândească la asta. Odată cu ele a dispărut ventilația care ducea vaporii afară.

Ferestrele etanșe sunt un câștig real la factură. Dar cer ceva în schimb: aerisirea trebuie făcută deliberat, pentru că nu se mai întâmplă singură.

Aerisirea care funcționează

• Scurt și puternic: ferestrele larg deschise cinci minute, de două-trei ori pe zi. Se schimbă tot aerul, iar pereții nu apucă să se răcească.
• Cu curent, dacă se poate: două ferestre opuse deschise în același timp scurtează treaba la două minute.
• Imediat după duș și după gătit, nu peste o oră. Atunci e concentrația maximă.
• Cu ușa băii închisă cât aerisești baia, ca vaporii să iasă pe geam, nu în restul casei.

Geamul întredeschis toată ziua face invers: răcește rama și zidul din jurul ei, fără să schimbe mai mult aer. Adică fabrică exact suprafața rece pe care se va aduna condensul.

Ce mai ajută, fără să coste

• Capac pe oale la fiert. Jumătate din vaporii din bucătărie vin de acolo.
• Rufele uscate cu fereastra deschisă, sau pe balcon. Un uscător plin într-o cameră închisă e cea mai mare sursă de umezeală dintr-o casă.
• Câțiva centimetri între mobilă și peretele exterior, ca aerul să circule prin spate.
• Dulapurile de pe peretele dinspre stradă, lăsate întredeschise din când în când.
• Căldura uniformă. O cameră ținută rece și încălzită brusc seara adună mai mult condens decât una ținută constant.

Când nu e condens

Sunt situații în care apa chiar vine din altă parte, iar aerisirea nu rezolvă nimic:

• Pată care crește vizibil de la o săptămână la alta, sau perete umed la atingere pe o suprafață mare.
• Umezeală la baza pereților, la parter — poate fi igrasie, nu condens.
• Urme care apar după ploaie, la ultimul etaj — atunci e acoperișul.
• Pată pe tavan sau pe peretele comun cu vecinul — atunci e o scurgere.

În toate cazurile astea se anunță administratorul blocului, în scris, cu fotografii datate. O infiltrație lăsată o iarnă întreagă costă de câteva ori mai mult primăvara.

Curățarea petei

Se face cu mănuși, cu fereastra deschisă, și abia după ce ai rezolvat cauza. Altfel repeți operațiunea la nesfârșit. Iar dacă pata acoperă o suprafață mare sau revine în același loc de fiecare dată, discuția nu mai e despre curățenie, ci despre perete.